Iată
două texte, din N.T., care, din punct de vedere al principiilor pe
care le promovează, se contrazic între ele:
27
După ce i-au adus, i-au pus înaintea
soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:
28
„Nu v-am poruncit noi cu tot
dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că
aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi
asupra noastră sângele acelui Om.”
29
Petru şi apostolii ceilalţi, drept
răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât
de oameni!
30
Dumnezeul părinţilor noştri a înviat
pe Isus (Iisus) pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
31
Pe acest Isus (Iisus), Dumnezeu L-a înălţat cu
puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel
pocăinţa şi iertarea păcatelor.
Fapt 2.33-36;
Filip 2.9;
Evr 2.10;
Evr 12.2;
Fapt 3.15;
Mat 1.21;
Luc 24.47;
Fapt 3.26;
Fapt 13.38;
Efes 1.7;
Col 1.14;
32
Noi suntem martori ai acestor lucruri,
ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
Ioan 15.26-27;
Fapt 2.4; Fapt 10.44 (Faptele Apostolilor
5; 27-32)
Cel de
al doilea text este consemnat în epistolele apostolului Pavel:
13
Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe
alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru
fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
14
Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul
Isus (Iisus), că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu este
necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.
15
Dar, dacă faci ca fratele tău să se
mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu
nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!
16
Nu faceţi ca binele vostru să fie
grăit de rău.
17
Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este
mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.
18
Cine
slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi
cinstit de oameni.
19
Aşadar, să urmărim lucrurile care duc
la pacea şi zidirea noastră.
20
Să nu nimiceşti, pentru o mâncare,
lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate.
Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un
prilej de cădere, este rău.
21
Bine este să nu mănânci carne, să nu
bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele
tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.
22
Încredinţarea pe care o ai,
păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu
se osândeşte singur în ce găseşte bine.
23
Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este
osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din
încredinţare e păcat.
Tit 1.15; (Romani 14; 13-23)
La
prima
vedere cele două texte sunt deplin concordante, dar nu este așa.
Pavel ne îndeamnă către un anumit fel de compromis, dar Petru și
apostolii ceilalți considerau că trebuie să ascultăm mai mult de
Dumnezeu, decât de oameni. De altfel, chiar Petru, care a spus că
trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni a făcut
chiar el acest tip de compromis. Pavel ne îndeamnă pe noi să îl
facem, cu toate că l-a condamnat el însuși pe Petru, pentru acest
compromis. Iată textul:
11
Dar, când a venit Chifa în Antiohia,
i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.
12
În adevăr, înainte de venirea unora
de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei,
s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.
13
Împreună cu el au început să se
prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în
laţul făţărniciei lor.
14
Când i-am văzut eu că nu umblă drept
după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă
tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum
sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?”
Gal 2.5;
1Tim 5.20;
Fapt 10.28;
Fapt 11.3; (Galateni 2; 11-14)
Pavel
ne îndeamnă se ne manifestăm în așa fel încât să fim pe placul celor
din jur, adică să acționăm în conformitate cu părerile lor și nu
conform convingerilor noastre. Cu toate acestea, atunci când, tot
într-o problemă legată de hrană, Petru nu a vrut să își arate
libertatea pe care o avea în Cristos, în fața unor iudei convertiți
la Creștinism, veniți de la Iacov, Pavel l-a admonestat pe Petru,
pentru conduita lui. Oare nu a încercat Petru să îi menajeze pe
Iudeii convertiți la Creștinism, veniți de la Iacov și care, din
cauza slăbiciunii credinței lor ar fi fost confuzii văzându-l pe el
și pe alții că mănâncă cu neamurile? Cu toate acestea, mai corect ar
fi fost să explice acelor Iudei de ce mânâncă el cu neamurile, în
baza cărui principiu face acest lucru. Tot așa, ceea ce ne învață
Pavel, privitor la mâncare, dar valabil în toate circumstanțele
manifestărilor exterioare ale vieții noastre spirituale, este
greșit, deoarece mai bine este să le explicăm celor din jur de ce
mâncăm sau nu mâncăm un anumit lucru sau de ce purtăm sau nu purtăm
batic, etc. și nu să ne prefacem de dragul lor.
Iată
ce spune Pavel: ”Dar cine se îndoieşte
şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot
ce nu vine din încredinţare e păcat.” Eu sunt de acord că tot
ce nu vine din încredințare este păcat și tocmai de aceea noi nu
trebuie să ne manifestăm în conformitate cu părerile altora, ca să
fim pe placul lor și, în mod fictiv, să îi protejăm pe ei, ci
trebuie să ne manifestăm conform încredințărilor noastre. În fond,
nu protejăm pe nimeni dacă îi lăsăm pe cei din jur să continue să
creadă că și noi suntem de acord cu învățătura lor greșită. Dacă noi
credem că un anumit lucru este greșit nu trebuie să facem și noi
acest lucru greșit, doar pentru ca să ne conformăm cu învățăturile
sau tradițiile celor din jurul nostru sau cu doctrinele sau dogmele
unei anumite instituții bisericești. Trebuie să ne formulăm propria
noastră credință, deoarece credința noastră ne mântuiește și nu
credințele Bisericilor instituționale.
Cred
că orice compromis, pe care îl facem în exprimarea credinței
noastre, dă semnale greșite, celor din jurul nostru. Dacă ne
comportăm în așa fel încât să fim totdeauna pe placul oamenilor și
nu întotdeauna pe placul lui Dumnezeu putem greși și îi ghidăm
greșit și pe cei care ne înconjoară. Dacă eu sunt încredințat de un
anumit lucru, voi face tot ceea ce fac, conform încredințării mele
și nu conform așteptărilor celor din jurul meu. Dacă fac numai ceea
ce oamenii așteaptă de la mine să fac, pentru a fi pe placul
oamenilor, ajung la un nivel de ipocrizie, adică una cred și alta
fac. Trebuie să am curajul opiniilor mele și să mă las ghidat
exclusiv de conștiința mea și nu de conștiința altora.
Dacă
însă nici eu nu sunt sigur, într-o anumită privință, atunci trebuie
să fiu rezervat, până când dobândesc această siguranță. Să luăm mai
multe exemple: Eu sunt deplin încredințat că nu trebuie să țin ziua
de sâmbătă, ca și zi de odihnă și că adevăratul sabat este relația
personală cu Isus (Iisus). Dacă totuși țin o zi de odihnă și nu neapărat
sâmbăta, dar să spunem duminica, pentru a fi pe placul
credincioșilor, care mă înconjoară, aceasta poate deveni o capcană
pentru mine, deoarece obligativitatea ținerii duminicii va consitui
la un moment dat un element de impunere al autorității ”fiarei.”
Dacă eu sunt convins că femeile nu trebuiesc să tacă în adunările
creștine, așa cum se precizează în unele epistole ale apostolului
Pavel, ci ele pot să îl mărturisească liber pe Cristos și chiar să
îi învețe pe alții învățătura lui Cristos și dacă, cu toate acestea,
mă complac să accept doctrinele Bisericilor instituționale, în
această privință, atunci eu devin instrumentul de propagare al unei
învățături greșite. De ce? Deoarece femeile creștine oricum îi
învață pe alții învățăturile lui Isus (Iisus) Cristos, în casele lor sau ale
altora sau la locurile lor de muncă și pentru că Biserică nu însemnă
clădirile în care se întrunesc cei creincioși duminica, ci înseamnă
comunitatea unică a tuturor celor cu adevărat credincioși, din toate
timpurile. Unii înțeleg prin Biserică clădirile adunărilor creștine,
în care femeile ar trebui să tacă, dar Biserica este formată din
oameni și femeile vorbesc tot timpul cu cei din jurul lor și îi
învață pe aceștia despre credința creștină. Atunci când femeile îi
învață pe alții, ceea ce ne-a învățat Isus (Iisus), fac lucrul acesta în
Biserică, adică în mijlocul celor credincioși, chiar și atunci când
oferă această învățătură în casele lor, în casele altora sau la
locurile lor de muncă. Desigur că există multe argumente care mă
determină să fiu încredințat că femeile au voie să îi învețe pe
alții în Biserică, învățăturile lui Isus (Iisus) și toate aceste argumente
se găsesc pe situl biserica spirituala unica.
Dacă
păstrezi încredințările pe care le ai, numai pentru tine și te
comporți, în mijlocul unor comunități creștine în așa fel încât să
fi pe placul altora, nu este bine căci devi ipocrit și manifești ne
sinceritate, în comportamentul tău. Pavel a avut intenții bune, când
a dat această învățătură, deoarece a încercat să îi protejeze pe cei
slabi în credință, dar învățătura lui este în fond greșită, pentru
că îi îndrumă pe oameni către ipocrizie și pentru că cei slabi în
credință nu au cum să ajungă tari, dacă sunt induși în eroare asupra
modului de a înțelege credința. Greșit înțeles, textul lui Pavel
poate fi și chiar este extrem de dăunător și îi face pe mulți
Creștini să nu se simtă în largul lor, în mijlocul comunităților
creștine, deoarece ei sau ele se feresc să se exprime liber și să se
comporte așa cum cred în realitate, ci caută să se adapteze la
standardele celorlalți, care sunt de multe ori greșite. Trebuie să
ne supunem unii altora, în Cristos, așa cum spune Pavel, în altă
parte, dar mai întîi trebuie să ascultăm de Dumnezeu, care vorbește
direct în conștiința noastră.
27
Cât
despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi
n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă
învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o
minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.
1Ioan 2.20;
Ier 31.33-34;
Evr 8.10-11;
Ioan 14.26;
Ioan 16.13;
1Ioan 2.20; (1 Ioan 2; 27)
Este
bine să dialogăm și să ne împărtășim experiențele noastre despre
Dumnezeu și în felul acesta se întărăște și se răspândește ceea ce
Dumnezeu ne învață pe fiecare din noi. În felul acesta, putem să
observăm că Dumnezeu îi învață pe alții aceleași lucruri ca și pe
noi și putem să respingem falsele învățături. Dacă oamenii ne învață
sau ne cer să ne supunem altor reguli și principii decât cele care
vin direct de la El, nu trebuie să ne supunem lor, ci trebuie să îl
ascultăm pe Dumnezeu, căci de la El vine mântuirea. Nu este bine să
ne supunem și să ascultă de oamenii, care prin autoritatea lor
bisericească uzurpă locul lui Dumnezeu în viețile noastre, deoarece
tocmai acesta este semnul prin care putem să îl deosebim pe
Anticrist. Acești funcționari bisericești sunt continuatorii acelor
funcționari religioși, care l-au răstignit pe Isus (Iisus), căci deși se
numesc Creștini îl răstignesc pe Isus (Iisus) prin aceea că ei ne cer să
ascultăm mai mult de ei decât de El.
Mesaje importante!
www.bisericaspiritualunica.com
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.