Păcatele cu voie și jertfa lui Isus (Iisus) III

În V.T. existau două feluri de greșeli sau păcate, pe care o persoană le putea săvârși înaintea lui Dumnezeu și acestea erau păcatele cu voie și păcatele fără voie. Pentru primele nu exista nici o șansă de iertare și cel sau cea care le săvârșea era imediat condamnat la moarte pe mărturia a doi sau trei martori, era scos din tabără și era omorât sau omorâtă cu pietre de popor.

¹⁰ Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.

Lev 18.20; Deut 22.22; Ioan 8.4-5; (Leviticul 20; 10)

  Cei în cauză nu mai erau iertați, erau pur și simplu uciși. Desigur că existau și alte cazuri în care se aplica aceeași pedeapsă și multe din acestea se găsesc în cap. 20 din Leviticul. Pe de altă parte, dacă cineva săvârșea o faptă fără vină era iertat dacă aducea o jertfă de ispășire. Iată un exemplu:

 ¹ Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui nespunând ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel sub vină,

1Imp 8.31; Mat 26.63; Lev 5.17; Lev 7.18; Lev 17.16; Lev 19.8; Lev 20.17; Num 9.13;

² sau când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat;

Lev 11.24-39; Num 19.11-16; Lev 5.17;

³ sau când cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, şi va băga de seamă mai târziu şi se va face astfel vinovat;

Lev Cap 12; Lev 13.15;

⁴ sau când cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are să facă ceva rău sau bine, şi nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai târziu, şi se va face astfel vinovat:

1Sam 25.22; Fapt 23.12; Marc 6.23;

⁵ Când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul.

Lev 16.21; Lev 26.40; Num 5.7; Ezra 10.11-12;

⁶ Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui. (Leviticul 5; 1-6)

¹² S-o aducă la preot, şi preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi s-o ardă pe altar, ca şi pe darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispăşire.

Lev 2.2; Lev 4.35;

¹³ Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea păcatului pe care l-a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămâne din darul acesta să fie a preotului, ca şi la darul de mâncare.”

Lev 4.26; Lev 2.3; (Leviticul 5; 12-13)

Întrebarea la care încearcă să răspundă această a treia parte a studiului privitor la păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) este următoarea: ”Mai există în N.T. deosebirea între păcatele cu voie și păcatele fără voie?” Răspunsul meu este unul negativ, bazat pe textele biblice. Dacă în V.T. o femeie prinsă în păcatul preacurviei era ucisă imediat cu pietre, în N.T., atunci când a fost pus în fața unei astfel de situații Isus (Iisus) nu a condamnat persoana respectivă la moarte, a iertat-o, cu toate că după  Legea V.T., aceea persoană era vrednică de moarte.

¹ Isus (Iisus) S-a dus la Muntele Măslinilor.

² Dar dis-de-dimineaţă a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa.

³ Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului

⁴ şi au zis lui Isus (Iisus): „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.

⁵ Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?”

Lev 20.10; Deut 22.22;

⁶ Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus (Iisus) S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ.

⁷ Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”

Deut 17.7; Rom 2.1;

⁸ Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.

⁹ Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus (Iisus) a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.

Rom 2.22;

¹⁰ Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus (Iisus) i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”

¹¹ „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus (Iisus) i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”)

Luc 9.56; Luc 12.14; Ioan 3.17; Ioan 5.14; (Ioan 8; 1-11)

Isus (Iisus) a desființat diferența între păcatele cu voie și păcatele fără voie și a afirmat că toate păcatele vor fi iertate oamenilor, în afara de hula împotriva Duhului Sfânt.

 ²⁸ Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta;

²⁹ dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”

³⁰ Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” (Marcu 3; 28-30)

      Există în epistola către Evrei un text singular în N.T., care pare că face din nou diferența între păcatele cu voie și păcatele fără voie, o doctrină care contrazice învățătura lui Isus (Iisus), dacă textul în cauză este greșit înțeles.

²⁶ Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,

Num 15.30; Evr 6.4; 2Pet 2.20-21;

²⁷ ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Ezec 36.5; Tef 1.18; Tef 3.8; 2Tes 1.8; Evr 12.29; (Evrei 10; 26-27)

 

       După cum am arătat în partea I și partea a II a acestui articol, textul de mai sus nu se integrează bine în corpul N.T. și este contrazis de nenumărate texte, inclusiv unele aparținând apostolului Pavel, atunci când încercăm să îl aplicăm la Creștinii, care nu renunță la credința lor, chiar atunci când păcătuiesc cu voie. Singura modalitate prin care textul din epistola către Evrei, cap. 10, dobândește înțeles este atunci când îl aplicăm la Evreii convertiți, care se întorc la credința lor iudaică, părăsind adunările creștine și pentru care nu mai există nici o jertfă. Epistola către Evrei s-a adresat acestora și se referea și la sistemul jertfelor. Acești Evrei convertiți, care renunțau la credința creștină și își puneau nădejdea în jertfele animalelor nu mai aveau cum să aștepte iertare prin aceste jertfe, căci ele s-au desființat o dată cu jertfa lui Isus (Iisus) pe cruce. Cu alte cuvinte, pentru Evreii, care se întorceau la credința iudaică, nu mai exista nici o jertfă. Textul menționat, din Evrei 10, nu se aplică Creștinilor, care după ca au păcătuit cu voie își pun în continuare nădejdea în jertfa lui Isus (Iisus) pe cruce. Această jertfă rămâne și va rămâne mereu, pentru noi, atâta vreme cât încă suntem în viața aceasta.

Din ne fericire unii reprezentanți din anumite confesiuni creștine și mai ales din Biserica instituțională Penticostală, folosesc și interpretează greșit textul din epistola către Evrei, cap. 10, și ucid sufletele oamenilor, descurajându-i pe cei ce greșesc. Sper că aceștia vor folosi articolul de față pentru a aborda o interpretare corectă a textului din epistola către Evrei, cap. 10 și a se abține de la a mai condamna oamenii la pedeapsa eternă, cât încă aceștia se mai află în viață. Apostolul Pavel ne recomandă să nu judecăm nimic înainte de vreme, căci noi nu cunoaștem gândurile ascunse ale oamenilor și nici nu știm planul lui Dumnezeu pentru salvarea fiecărei persoane. Dumnezeu este Acela care va face să stea în picioare pe toți aceia care sunt ai Săi. Nu suntem chemați să descurajăm pe nimeni, să condamnăm pe nimeni, să apreciem gravitatea păcatelor nimănui și să dăm verdicte asupra destinului veșnic al oamenilor.

Vă invit să vizitaţi www.bisericaspiritualaunica.com